fbpx

Fotografie de Botez

Fotografie de botez Iasi cu Paul Padurariu

 

Botezul este una dintre cele mai importante zile din viața unui om. Pe cât este de importantă, pe atât de repede este dată uitării, mai ales de protagonistul principal, copilașul. Însă, fotografia de botez este nemuritoare. Ea va ramane peste ani de zile singurul martori ai acestui moment frumos.

 

Se spune că în ziua botezului, bebelușul își primește îngerul păzitor. Pe langa acesta, oamenii pe care îi are alături susțin cu iubirea lor aceste clipe frumoase.

 

Rolul meu, ca fotograf botez Iasi, în această poveste este să surprind magia

 

Da, există o magie aparte atât în timpul slujbei de botez, cât și în timpul petrecerii. O duioșie ce mă emoționează de fiecare dată și pe care abia aștept să o captez în fotografiile mele.

Pentru că este ziua în care în centrul Universului este o ființă atât de gingașă, îmi place ca prezența mea să fie una cât mai discretă. Din acest motiv las toată atenția să se canalizeze pe personajul principal.

Acest lucru îmi permite și să observ tot ceea ce se întâmplă în jur. De la emoțiile celor prezenți, detaliile slujbei, spontaneitatea petrecerii pentru ca, în final, să livrez bucurie și surpriză.

Despre ziua botezului mai știu și că poate fi una încărcată, atât emoțional, cât și cu tot felul de activități. Una care îl scoate pe bebeluș din rutina zilnică. Părinții au un rol important în a-l ajuta să se adapteze, a-l liniști și a-i oferi siguranță și de aceea este indicat să se înconjoare de oameni de încredere, care să se asigure cu lucrurile se desfășoară așa cum trebuie.

Eu, Paul Padurariu fotograf Iasi, sunt unul dintre ei și cu mare drag am aflat de la părinții cu care am lucrat că am reușit, prin prezența mea, să mențin o atmosferă senină, pe lângă rolul de a capta momentele frumoase intr-o fotografie de botez.

Dacă vreți să surprindem împreună magia unei zile atât de deosebite, vă invit să mă contactați!

Botez

Despre ziua botezului știu că poate fi una încărcată, atât emoțional, cât și cu tot felul de activități, una care îl scoate pe bebeluș din rutina zilnică. Părinții au un rol important în a-l ajuta să se adapteze, a-l liniști și a-i oferi siguranță și de aceea este indicat să se înconjoare de oameni de …

Botez Read More »

Ramon – Taina Sfantului Botez – Fotograf Iasi

Parintii au decis sa infaptuiasca Taina Sfantului Botez a lui Ramon la Parohia „Intrarea Domnului in Ierusalim”- Flora asa cum era programat chiar daca petrecerea de botez au amanat-o din motive ce tin de COVID-19. Ei si-au dorit si o sedinta foto acasa inainte de botez pentru a surprinde povestea lor frumoasa si portrete dragi …

Ramon – Taina Sfantului Botez – Fotograf Iasi Read More »

Botez Iasi cu tematica “Micul Print” la Ristretto Ristorante - fotograf botez Iasi paul padurariu

Botez Iasi cu tematica “Micul Print” la Ristretto Ristorante

„Fiecare om mare a fost la început copil” – Antoine de Saint-Exupery Botez Iasi cu tematica “Micul Print” Prima petrecere a lui Iulian Theodor a fost una magnifică în care am implementat elemente din cartea „Micul prinț” a lui Antoine de Saint-Exupery. A fost o provocare pentru echipa de la Bliss Events să surprinda simplitatea …

Botez Iasi cu tematica “Micul Print” la Ristretto Ristorante Read More »

Suna acum!