fbpx
Diana Sebi nunta husi lavanda paul padurariu fotograf nunta pregatire miri 4

Diana și Sebi – lavandă și iubire într-o nuntă de vis

Pe Diana și Sebi i-am cunoscut în 2018 și împreună am „scris” cu lumină o frumoasă ședință foto de logodnă, într-un apus superb de toamnă, pe care vă invit să o vedeți sau revedeți aici. Astăzi a venit momentul să vă împărtășesc o mică parte din povestea lor de iubire și câteva momente, de suflet, spun eu, surprinse în superba zi a nunții lor, o nuntă cu lavandă, o nuntă plină de iubire, o nuntă de vis.

Povestea de iubire dintre Diana și Sebi a început să se contureze în 2013, când prin intermediul unei colege de cămin, a Dianei, cei doi s-au cunoscut. „Eu eram studentă în anul I la medicină și Sebi în anul I la master. Am simțit o conexiune de prima dată când ne-am văzut și amândoi am avut senzația că ne cunoaștem de mult timp. Prima noastră întâlnire a fost intr-o noapte rece de decembrie, presărată cu mulți fulgi de zăpadă și care a fost plină de emoție și stângăcii. Ne-am plimbat, am râs și ne-am îndrăgostit.”, își amintește și astăzi, cu aceeași emoție a primei întâlniri, Diana.

În 2017 Sebi a ales să facă pasul cel mare și a surprins-o pe Diana cu o cerere în căsătorie. „Cererea a fost acum doi ani de zile, în mai 2017 în parcul Copou din Iași. Eu credeam că voi fi cerută peste o lună de ziua mea. Ploaia torențială din ziua aceea a făcut totul memorabil. Chiar dacă eram uzi din cap până în picioare, totul a fost romantic și a transformat ziua într-o poveste frumoasă pe care sa le-o spunem nepoților.

Și cu pași mărunți, prin ploaie sau prin soare am ajuns în ziua magică a nunții lor, 29 iunie 2019, iar eu vă invit să vă lăsați purtați de mirosul de lavandă și iubirea ce îi leagă pe cei doi superbi miri.

Diana și Sebi – lavandă și iubire într-o nuntă de vis

Diana Sebi nunta husi lavanda paul padurariu fotograf nunta pregatire miri
Diana Sebi nunta husi lavanda paul padurariu fotograf nunta pregatire miri 5
Diana Sebi nunta husi lavanda paul padurariu fotograf nunta 7

Cununia religioasă Biserica „Nașterea Sfintei Fecioare Maria”

Diana și Sebi au ales Biserica „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” pentru cununia religioasă pentru frumusețea picturii, pentru preotul foarte amabil și pentru că Sebi a fost botezat acolo.

Diana și Sebi – lavandă și iubire într-o nuntă de vis la Salon Regal Husi

Tematica pretrecerii ce a avut loc la Salon Regal Husi a fost lavanda. Atât Diana cât și Sebi iubesc mirosul și culoarea acesteia. Localul a fost ales pentru sala elegantă, ringul de dans spațios și mâncarea delicioasă.

Ce moment al nuntii a fost cel ce i-a lasat WOW pe invitati?Invitații noștrii au fost încântați de spectacolul oferit de un ansamblu de dans popular, surpriză din partea socrilor mari. Toată lumea chiar i-a admirat și invitații s-au distrat pe cinste alături de ei.
Povesteste-ne despre flori, decoratiuni, lumini, mesele speciale, invitatiile si marturiile alese.Invitațiile, florile și decorațiunile au fost în concordanță cu tema noastră, lavanda și implicit culoarea lila. Am căutat mult până am găsit ce ne doream, toate fiind alese cu atenție. Florile mele preferate, trandafirii au fost combinate frumos cu lavanda si mi-au oferit buchetul de mireasă pe care mi-l doream din totdeauna.
Care a fost momentul preferat din ziua nuntii? Vreau sa stiu povestea voastra!Nu avem cum să alegem un moment preferat, căci totul a fost cum am visat. Probabil ca în timpul petrecerii ne-am relaxat și am reușit să ne distrăm și să ne bucuram de ziua unică din viața noastră.
Care a fost cea mai mare provocare din planificarea nuntii?Cea mai mare provocare a fost să ii convingem pe cei dragi că ne dorim nunta după bunul nostru plac, după ideile și preferințele noastre.
Ati participat la evenimente precum nunta de proba sau evenimentele dedicate organizarii unei nunti?Nu
Ce culori ati ales si care a fost motivul acestor alegeri?Tonurile alese au fost pastelate, cu nuanțe de lila, roz crem, fiind culorile preferate ale miresei.
Rochie de mireasaRochii de mireasă Ludmila Atelier
Make-up mireasaJuliette Make-up
Hairstyle mireasaIlinca Florea
Costum mirePasha Men’s Wear
Accesorii mireasaPasha Bridal Collection, Desiree jewelry
Accesorii mire:Pasha Men’s Wear, Festina
Domnisoarele de onoare au avut rochii speciale sau accesorii? Unde au fost facute?Nu am avut rochii speciale.
Cine v-a ajutat cu dansul mirilor?Ne-am insipirat de pe YouTube.
Ce firma de decoratiuni ati ales?Decorațiunile au fost furnizate de Eduard Filip
Ce formatie sau dj ati ales?Formația Classic Huși
Fum greu, lumini, artificii?Eduard Filip
Cine s-a ocupat de prajituri si tort?Bitcake Huși
Ati avut momente speciale in cadrul nuntii? De catre cine au fost sustinute?Ansamblul de dans popular Trandafir de la Moldova
La ce firma ati apelat pentru invitatii?Pocket Wedding
Ce marturii ati ales si cine le-a facut?Marturii noastre au fost oferite de cabina Fotoshock
Ati avut cabina foto? Daca da, cine?Da, nimeni altul decât Paul 

Care ar fi sfatul vostru pentru cuplurile care citesc acest testimonial?

Organizarea nunții este o adevărată provocare, dar merită toate eforturile căci iubirea te ajută să treci peste toate obstacolele. Noi ne-am dorit niște amintiri de neuitat și Paul a fost prima și singura noastră alegere. Îl recomandăm cu toată căldura pe Paul pentru fotografiile lui superbe și îi mulțumim că a suprins atât de frumos cea mai emoționată zi din viața noastră!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Suna acum!