Nu știi câte poze ești în stare să faci cu telefonul, până nu apare copilul în viața ta. Încă din primele sale ore în această lume, memoria telefonului începe să se resimtă. Ai vrea să imortalizezi totul, să nu pierzi nicio grimasă, niciun zâmbet, niciun picioruș ridicat. Totul este drăgălaș și prilej numai bun de fotografiat.
Desigur, pozele cu telefonul au farmecul lor, însă fotografiile realizate de un profesionist vin și ele cu un strop de magie, mai ales dacă fotograful în cauză știe să surprindă emoții și are lipici la copii.
Fiecare familie este diferită și se simte bine într-un cadru anume. De aceea, eu vă invit cu drag la mine la studio iar dacă preferați un alt loc, în natură sau chiar în intimitatea casei voastre, eu mă voi adapta oricărui decor.

Pentru că eu însumi sunt un tătic fericit ce și-a surpins copiii în fotografii încă de la naștere, știu că uneori ședințele foto cu copilași nu respectă planurile adulților. De aceea, ne vom rezerva atât timp cât este necesar pentru a ne simți cu toții bine și pentru a le oferi micuților ocazia să se acomodeze cu obiectivul foto sau cu un spațiu nou.
De altfel, dacă veți alege studioul foto, veți avea ocazia să pășiți într-un cadru jucăuș, unde întreaga familie să se simtă în largul ei și să-și lase emoțiile să zburde în voie.
Sedinta foto copii peste 1 an au loc în natură, în afară studioului foto Paul Padurariu, în perioada în care cel mic învață să meargă și să descopere lumea. Astfel de ședinte au loc împreună cu familia.
Sedinta foto copii peste 1 an pachet 1 – 900 lei – durată aproximativă 1 oră
- 40 de fotografii în natură sau acasă;
- durata estimativ 40-60 min
- acces la galerie privată online pentru 6 luni.
Dacă dorești și un album cu ședința foto, acesta costa 600 lei, este din material textil, dimensiuni: 20×30 (închis), 20x60cm (deschis). Vezi aici cum arată albumul foto.
Te invit să mă contactezi, să facem împreună amintiri cu suflet pentru familia ta!
[contact-form-7 404 "Nu am găsit"]